Astăzi, deÅ£inem un record în Europa în privinÅ£a numărului de parlamentari trimiÅŸi în judecată ÅŸi condamnaÅ£i pentru fapte de corupÅ£ie. În 2012, instanÅ£ele au pronunÅ£at hotărâri de condamnare definitive cu executare pentru deputatul Virgil Pop (5 ani) ÅŸi pentru fostul deputat Emilian Cutean (5 ani), două hotărâri nedefinitive de condamnare în cazurile fostului premier Adrian Năstase (2 ani cu executare, respectiv 3 ani cu suspendare), precum ÅŸi hotărâri nedefinitive de condamnare la 3 ani cu executare pentru foÅŸtii miniÅŸtri ai Agriculturii Decebal Traian RemeÅŸ ÅŸi Avram MureÅŸan. În anul 2011, au mai fost condamnaÅ£i definitiv la pedepse cu suspendare deputaÅ£ii Ilie Morega ÅŸi Mihai Popescu, precum ÅŸi fostul deputat Mihail SireÅ£eanu. În acelaÅŸi an, au fost condamnaÅ£i nedefinitiv fostul ministru al Agriculturii Avram MureÅŸan (7 ani cu executare), senatorul Åžerban Mihăilescu (1 an cu suspendare) ÅŸi deputatul Eugen Bădălan (4 ani cu suspendare).
Privind la acest tablou sumbru, înÅ£elegem mai uÅŸor de ce fiecare iniÅ£iativă legislativă discutată de parlament îngrijorează, de ce ne aÅŸteptăm la ce e mai rău, atunci când dintr-un motiv sau altul legislaÅ£ia penală, în general, ÅŸi cea anticorupÅ£ie, în special, sunt discutate de forul nostru legiuitor. TotuÅŸi, cum am ajuns aici? Să fie oare electoratul român îndrăgostit de oamenii cu probleme de integritate? Să fie aceÅŸtia, într-adevăr, modelele sociale de care românii se simt aproape?
Cred că, pe lângă vinovăţiile personale, repartiÅ£ia cazurilor de corupÅ£ie oarecum uniform la toate partidele politice ar trebui să ne conducă la concluzia că avem ÅŸi o problemă de sistem. FinanÅ£area partidelor politice ÅŸi a campaniilor electorale rămâne o zonă gri. După fiecare campanie, organizaÅ£iile neguvernamentale publică rapoarte prin care arată că banii cheltuiÅ£i sunt de câteva ori mai mulÅ£i decât cei raportaÅ£i a fi colectaÅ£i. Organele de control administrativ închid înÅ£elegător ochii, sugerând că e inutil să facă ceva atâta timp cât toate partidele încalcă aceste reguli. TotuÅŸi, aceÅŸti bani nu cad din cer. Ei sunt colectaÅ£i de partide ÅŸi candidaÅ£i prin metode care depăşesc limita legii, iar cei care contribuie la acoperirea cheltuielilor de campanie aÅŸteaptă apoi beneficii de la cei pe care i-au ajutat să ocupe o funcÅ£ie publică. Se intră astfel într-un cerc vicios al dependenÅ£elor reciproce cu binecuvântarea tăcută a statului. În dosarele care Å£in prima pagină a ziarelor, în ultima vreme vedem că justiÅ£ia penală încearcă să suplinească inacÅ£iunea organelor de control administrativ, acolo unde faptele sunt suficient de serioase pentru a putea fi catalogate ca infracÅ£iuni. Condamnarea fostului premier Năstase la 2 ani cu executare pentru finanÅ£area ilegală a campaniei electorale este doar cea mai vizibilă dintre aceste decizii.
Ca ÅŸi în alte domenii, lăsarea controlului finanţării partidelor politice cu totul în grija justiÅ£iei penale este o soluÅ£ie păguboasă. În primul rând, pentru că jusÅ£itia penală are resurse limitate ÅŸi nu poate urmări toate faptele de încălcare a legii. În al doilea rând, nu toate faptele sunt suficient de grave – sau nu pentru toate se poate colecta material probant –, pentru a putea fi încadrate la categoria infracÅ£iuni. Să nu uităm că în acest domeniu părÅ£ile implicate nu se află decât foarte rar pe poziÅ£ii conflictuale. În majoritatea covârÅŸitoare a cazurilor, vorbim despre înÅ£elegeri de pe urma cărora atât politicianul, cât ÅŸi finanÅ£atorul profită. Singurul care pierde este bugetul de stat ÅŸi, pe cale de consecinţă, cetăţeanul. În pofida îngrijorărilor domnului Frunzăverde, nu trăim într-un stat poliÅ£ienesc ÅŸi organele penale nu sunt omnisciente. Iar pentru ca infracÅ£iunile să fie investigate e nevoie de sesizări – dar organele de control administrativ, care ar trebui să fie principala sursă de sesizări, sunt, în această materie, mute. În al treilea rând, pentru că acolo unde există o clară problemă de sistem, cele mai eficiente sunt politicile preventive ÅŸi sancÅ£iunile aplicate pe parcursul procesului prin care se încearcă corectarea deviaÅ£iilor de la regulă, înainte ca acestea să devină foarte serioase. AcelaÅŸi raÅ£ionament se aplică ÅŸi în privinÅ£a cumpărării de voturi, o altă practică frecvent utilizată de toate partidele.
citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu